Nu am mai fost demult la mănăstirea Radu-Vodă(București), nici nu mai știu cum arată. Biserica. Sfântul știu că se ocupă în continuare de taumaturgia lui, așa cum a hărăzit Dumnezeu – slăvit fie!, Binecuvântat fie Sfântul Nectarie -Taumaturgul!

Prin 2021 am fost acolo pentru o rugăciune, pe care mi-a făcut-o părintele Cristofor. Îl știam de prin 2009, dar de prin 2014 nu îl mai văzusem. O amică îmi spune într-o zi că ea se va duce ”mâine” la Radu-Vodă că…”am acolo un preot minunat; să îmi facă niște rugăciuni pentru băiat.”

-Pe cine cunoști tu la Radu-Vodă?, o întreb, curioasă.

Eu îi știam acum câțiva ani pe toți preoții de la Radu-vodă. Am avut o perioadă, între 2009 și 2013, octombrie, când mergeam la două-trei după-amiezi, o dată, la rugăciuni, acolo, uneori dădeam și în fiecare seară o tură pe la Sfântul Nectarie și-i ziceam o vorbă. Aveam un proces greu și mergeam, foarte, foarte des, la un ”confident” pentru rugăciuni. Stătea bietul Părinte cât era ziulica de mare (în acea vreme, acum s-a scurtat ziua), la racla Sfântului, mai spovedea, mai dădea un sfat, mai o rugăciune cuiva care avea nevoie. Era un monah ”cu luminile-aprinse”, spiritual, foarte citit, erudit, bine împământenit în slujire, rezonam cu el, nu era deloc scorțos, stăpânea foarte bine taina duhovniciei, avea har de la Dumnezeu și larghețe de inimă, iar timpul…timpul nu-l precupețea niciodată, când era vorba să îți facă o rugăciune, să îți dea o binecuvântare. (Nu mai adaug nimic, fiidcă am scris despre el și în alte împrejurări, iar acum nu despre el vreau să vorbesc!)

În 2011, confidentul meu a plecat de acolo. M-am simțit precum orfanii. Mai apoi, la 3 ani, am plecat și eu din zona unde-mi aveam job-ul, la câțiva pași de mănăstire, și m-am aciuat pe lângă o altă biserică. Vitregii multe și neputințe de multe, multe feluri au trecut peste mine (mă mângâi cu ceea ce spunea Părintele Leon, în vremea când îl căram la biserică și-napoi, în habitat, și-i povesteam pe drum una-alta și-l întrebam de ce se-ntâmplă necazuri, iar sfinția sa – Odihnească-l Dumnezeu de-a dreapta Sa -, îmi zicea: ”Ei, bre, Dumnezău pi șini iubești, mai șî bati!!” Vorbea moldovenește, fiind de prin Piatra Neamț de origine, și-mi plăcea să-l provoc la discuții, deși sfinția sa era...cam taciturn. Ba încă mai era și...nevăzător. Avea niște ochelari cu lentile cât fundul de borcan, groase, iar ceasul îl știa după pipăit cât e ora. Îi plăcea ”să-l car” cu mașina, zicând: ”Bre, da și ghini conduși! Dar ești așa di mititicî, încât nu știu cum ajiunji la pedali!! Dar, oricum, sî-ți țînî Dumnezău obișeiu!”, zicea șugubăț. Și-mi era foarte drag, îl duceam la chilia lui, îl debarcam și-l conduceam până la ușă, îi sărutam mâna (pentru că era în vârstă și consideram că se cuvine să fac asta, că celor mai puțin vârstnici nu le sărutam, nici nu le sărut mâna, preoților - hei, stați, nu-mi săriți la jugulară, cunosc toate ”teoriile” pe temă), și-l îmbrățișam zicându-i că-l iubesc și mă tiram ca vântul și ca gândul, având și alte ”misiuni” de îndeplinit. ”Obișeiul” a durat cam un an - frumos și binefăcător an! Slăvit să fie Dumnezeu! Am amintiri cu ”Moșu Leon”, unice!!). După acel an am paralizat. (Deh, ”Dumnezău pi șini iubești...mai șî bati!”, în zisa lu Moș Leon). Mi-am revenit, miraculos, după un an și trei luni de paralizie, și după încă un an de recuperare...miraculoasă am putut merge pe picioarele mele (Niciun doctor nu a crezut atunci că eu voi mai merge pe propriile picioare. Și totuși... Când și cu cine vrea Dumnezeu... El are puterea supremă!! După un an și trei luni de canonadă, cu tratamente și medicamente, multe, multe, am renunțat la medicamente și am trecut, de capul meu, pe tratament alternativ. Se ivise această oportunitate și am folosit-o. Oricum doctorii spuneau că ...dacă nu mă operez -pe coloană-, nu voi mai merge niciodată!! Nu m-am operat, am trecut pe tratament alternativ, întrerupând medicația și zecile de proceduri, ce-mi fuseseră, mie personal, ”frecții la picior de lemn”. La trei luni de la începerea terapiei alternative, am început să-mi simt mușchii picioarele. Oho!! Semn bun! Am continuat, înclusiv cu o terapie de 3 săptămâni în Rusia, la climaterice. Apoi, am fost pusă pe picioare. Căpătaseră viteză, parcă, și mai abitir ca înainte). M-am privatizat în alt domeniu decât cel anterior. Dar, ghinion, - vorba unui clasic în viață -, mă băgasem pe ”teren minat” și la scurt timp s-a declanșat jihadu`. A trebuit să abandonez…lupta. Adversarii mei erau de temut, aveau potențial, putere, arme. Nu m-au atacat din prima. M-au lăsat să fac investiții și priveau mângâindu-se-n barbă. Farireii așa fac. În față îți spun ”sora mea”, și te înjunghie pe la spate, la lăsatul întunericului.

Am rămas …fiica ploii. Nemaiavând … nici mașină, nu mai băteam mănăstirile, bisericile din București și/sau de prin țară, oriunde vedeam cu ochii și/sau putea motorul mașinii. Mi-era mai oportun să rămân mai aproape de habitat. Și-am rămas. Slavă Domnului, în zona mea sunt biserici la fiecare colț de stradă.

De curând, posesoare a 3 stenturi la inimă (mulțam` Domnului!), la care s-au mai adăugat, bonus, câteva diagnostice, (plămâni, rinichi, ochi; Deh, ”Dumnezău pi șini iubești…„), la auzul numelui cărora chiar și cel mai experimentat taur de coridă ar îngenunchea, ies din casă ceva mai rar, punându-mi genunchii la rugăciune, atât cât mă țin ei și starea, în habitat. Dar fiindcă am mulți cunoscuți care slujesc în biserica lui Hristos, în diverse forme/stări: Preoți, diaconi, imnografi, nu duc lipsă de informații și de…bucurii. Așa am fost gratulată azi cu mai multe seturi de fotografii, de la mai multe biserici, și, totodată, cu cântări din Sfânta Liturghie, înregistrate, printre ele fiind și câteva imagini de la…Radu-Vodă, unde n-am mai fost de prin 2021.

Trimițătorului..recompensă: Mulțumiri!

Mă bucur să văd minunea de magnolie înflorită, (pe care am avut deseori ocazia să o miros și să o admir) de la mănăstire, și, totodată, să-i descopăr slujind pe preoții de la Radu-Vodă, dintre care azi vă voi arăta doi: Pr stareț Nectarie, – cel în veșmânt de o rară frumusețe, înflorat în ton cu magnolia din curte și cu…primăvara-, și părintele Policarp, cel pe care-l puteți vedea, probabil, ținând predica. Ambii niște slujitori de mare angajament. Dumnezeu să-i țină sănătoși, îndelungați în slujire, să aducă bucurie oamenilor care trec pragul mănăstirii. Priviți, e curtea plină de lume. Oamenii merg la biserică, oamenii cred în Dumnezeu, oamenii se roagă, oamenii au nevoie de Hristos și de…destoinicii Lui slujitori!

Slăvit să fie Dumnezeu!

Mulțumesc prietenului care a re-direcționat către mine imaginile!